trascuratece /-tè-/ tras|cu|ra|te|ce [CO]
-
s.f.
ande, maniere di fâ o ancje azion pôc curade, pôc atente:
cui che cun cjativa intenzion e par gran trascurateça no ju eseguìs [i ordins], al sarà simpri gravamentri cjastiât (Antoni Brumat, Compendi di ducj i contegnos pal soldât comun tant in guarnigjon, come in cjamp devant il nemì, cul zurament e i articui di vuera)
Sin. trascurance , trascuragjine , sdavasserie