ticâsi ti|câ|si [CO]
- v.pron.intr., v.pron.tr. batisi in maniere avonde lizere
-
v.pron.intr.
vê un contrast verbâl, soredut cun dispiets, provocazions e v.i.:
"Mariute, Mariute! E vês simpri alc di ticâsi, voaltris dôs! No pûstu, no, lassâle dî ce che e vûl?" (Ercole Carletti, Mariute);
ducj si bat che al è miôr dîsi lis robis in muse. Ma, di ce che o viôt, al è miôr no dîlis. Si tache subit a ticâsi (AAVV, Sul florî)
Sin. cjatâ da dî , barufâsi , tiziâsi