spuinde  spuin|de  [AF]

  1. s.f. fasse di tiere dilunc di une agheil zovin a dute gnot al tornà su la spuinde dal mâr, si ficjà in fonts da barcje sot di une sente e si comedà parsore cualche bree par no jessi scuviert (Luigi Gortani, Un paîs misteriôs); un fantat, vistît come che al jere, si jere butât ta la aghe che i rivave al cuel e al veve sburtade la femine viers la spuinde; ma nol jere nuie di fâ, chê biade e jere za muarte (Pieri Menis, Chei di Muraie)
    Sin. cueste , rive
  2. s.f. part laterâl di une struture, dispès plui alte, plui fuarte, cun funzions di parâ o di contignînol coventà nancje peâle [la mobilie] parcè che il cjar al veve lis spuindis altis e la robe no si sarès nancje mote (Carlo Sgorlon, Prime di sere); si indurmidì cence visâsi, cul cerneli poiât su la spuinde dal jetut (Gianni Gregoricchio, Trê feminis)