spontonâ spon|to|nâ [BF]
-
v.tr.
petâ cul stombli, parâ indenant a colps di stombli o in câs sponzint cun alc altri di spiçât
Sin. stomblâ , stocâ1 -
v.tr.
(fig.)
fâ in mût che cdn. si impegni, fâ in mût di mandâ indenant une iniziative, une azion, une dinamiche:
spontoni chel che è pôc curient, / animi il coragjôs / e o scugn stâ simpri in aiar cu la vôs (Pieri Çorut, Il tesaur)
Sin. sburtâ , stiçâ , stomblâ