spifarâ spi|fa|râ [BF]
-
v.tr.
dî, fâ savê a clâr alc che al podarès o al scugnarès restâ risiervât o platât:
lui sence lâ pes lungjis a discori, / i spifare daurman la sô passion (Pieri Çorut, Ne lis gnocis Riç-Ribano);
dutis lis tôs ambizions, se vuei, jo lis disdrumi tun bati di voli, se jo spifari fûr che se tu tornis in Americhe, ti metin in galere (Maria Gioitti del Monaco, La code di stran)
Sin. scuacarâ , spampanâ , pandi