spicâ spi|câ [CO]
-
v.intr.
vê o cjapâ evidence o impuartance particolâr e plui alte in confront cun altris elements:
in mieç al batibui spiche la vôs / mo del canon, mo de cjampane grande (Pieri Corvat, El cuarantevot);
lontan, sul fonts dal cîl, dut lûs e clâr / spicave une figure dute in neri (Argeo, Tornant dai Bagns di Lignan)
Sin. fâ spic
Cfr. fâ biele mostre , imparêsi