sierament  /-ènt/  sie|ra|ment  [CO, TS]

  1. s.m. edil. spec. tal pl., complès des parts fissis e mobilis di puartis e barconsdâ il vueli di lin ai sieraments (Roberto Ongaro, Cretevierte); al coventarès ancje il marangon e il muredôr, cun chei sieraments che a son culì, che a pindulin in ogni bande (Franca Mainardis, Il sium di Lissandri)
  2. s.m. med. inflamazion des mucosis dal nâs e des viis respiratoriis, in gjenar par reazion al fat di vê cjapât frêt"E po, siôr paron, lui che al va tant sogjet ai rafredôrs... cun chel frêt che l'è di gnot cumò el po cjapâsi un bon siarament..." (Bepo Marion, Il liron di siôr Bortul); a pene che si vierç un barcon o une puarte, a cjapin un sierament che si bute in polmonite (Antoni Beline, I furlans e il templi)
    Sin. costipazion
    Cfr. rafredôr , rafredade , disfredade , fredure