sielt  /-è-/  sielt  [AF]

  1. p.pass., adi. viôt sielzi , viôt sielzisi
    Var. sielzût
  2. adi. une vore bon, di cualitât une vore alteil cîl al si scurìs, e chest ladron / mungulant rice il pêl, la sgrife al gjave, / e pardut scrusignant un sielt bocon, / al bute fûc dai voi, da bocje bave (Pieri Çorut, Il lôf di Luncjamp); dute robe sielte (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
    Sin. di prime cualitât , selezionât , speciâl
  3. adi. ben espert intune dissipline, ecelent intune ativitâtune dissertazion par int sielte e par filolics (Josef Marchet, Un element fondamentâl dal moviment autonomistic)
    Sin. specializât
    1. [TS] milit. di soldât o graduât, che al à une cualifiche, e in câs une responsabilitât, plui alte dal corispetîf comun"Lutignint, tu âs il comant dal bataion di soldâts sielts […]" (Checo Tam, Sense)