setentrionâl  se|ten|tri|o|nâl  [AF]

  1. adi., s.m. dal Nord, che al ven di Nord, che al è a Nord di alc o te part a Nord di alceclìs […] anulâr di soreli, parzialmentri visibil te Italie setentrionâl (Redazion SFF, Il Strolic furlan pal 1939); intal nestri emisferi, ven a stâi chel setentrionâl (Nando Patat, Archeoastronomie in Friûl); "Oh Dio! il mio cal" / ciule 'Sef, se l'è vint setentrionâl. / La buere Gurizane / fâs la ciere di coce a siore Zuane (Pieri Çorut, Pronostic del 1827)
    Sin. tramontan
    Cfr. alt1
  2. adi., s.m. che, cui che al è di un teritori che si calcole a Nord rispiet a un altri, dispès in riferiment ae Italie dal Nord o ae Europe dal Nord, ancje in relazion aes carateristichis stereotipadis che si lein a chê identitât o divigninceforsit, a pensâ ben, la mafie e je dute une invenzion e une maldicence dai setentrionâi cuintri Rome e il meridion (Riedo Pup, I furlans e la mafie)
    Cfr. nordic