scarmî  scar|mî  [BF]

  1. v.tr. fâ deventâ magri
    Sin. smagrî , sclagnî
    Var. schermî
    1. fâ deventâ fin, sutîl:  il len al è masse grues, bisugne scarmîlu parcè che al passi pe buse (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
  2. v.tr. (fig.) fâ calâ di cuantitât, intensitât, fuarce e v.i.:  si prive la plante dei necessaris umôrs, si va a scarmî la provision dei nudriments (Giuseppe Ferdinando del Torre, Il contadinel. Lunari par l'an 1861)