sbranfâ  sbran|fâ  [BF]

  1. v.intr. doprâ bêçs o bens cun masse largjece, in gjenar par gjoldiments materiâi:  tes cjasis dai siôrs, massime di vendemis, si sbranfe e si gjonde, e Tinorio al imparà prest ducj i lôr vizis (Catarine Percude, L'oseladôr)
    Sin. straçâ , stranfâ