rodolâsi
ro|do|lâ|si
[CO]
-
v.pron.intr.
movisi zirant su se stes, in câs insiemi cun cdn. altri:
o voi par tiare... Mi rodoli sul paviment... Mi svei... (Arturo Feruglio, Viaç a Vignesie);
al bute fûr da puarte il çoc che al si rodole sdrondenant jù pes scjalis (Pieri Somede dai Marcs, Al fresc);
[la cjice] e coreve ator mateant, amie di ducj i fruts. Che ducj si rodolavin cun jê sul mulisit (Maria Forte, Cjase di Dalban)
Sin. rodolâ
, lâ a rodul
, rondolâsi
, zirâsi
, voltâsi
, voltolâsi
, tombolâsi
, tombolâ
, marcolâ
-
v.pron.tr.
fâ sù alc di se stes o alc par se stes o alc che si à intor cuntun moviment circolâr:
si gjavavin li scarpis, si rodolavin i bocui sù pa gjambis e jentravin ta aghe basse (Zuan Morsan, Zovin di lune)
Sin. inrodolâsi