rivâ adore    [FO]

  1. loc.v. in costruzions cun "di" o "a" e un infinît, podê fâ une azionsi zirà tal jet, ma no rivà adore di tornâ indurmidîsi (Jolanda Mazzon, Di là de rêt); ma par altri si viôt / che la citât mi crôt / un om che al sa il fat so, / e chest lu crôt ancje jo. / E dite fra di nô, soi ben sigûr / di rivâ adore di puartâmi fûr (Pieri Çorut, Une gnove citât in Friûl); cheste volte al è rivât adore a distrigâsi (Pieri Menis, Agnul Baraçut); «Cussì, un pôc a la volte», e diseve, «o soi rivade adore a rincurâ mobii interessants e preseâts, creps cjargnei dal Sietcent cun decorazions a man, e tancj altris tocs di valôr che a fasin biel viodi in ogni stanzie de cjase» (Meni Ucel, Culturis)
    Sin. cjatâ il dret , jessi bon , rivâ , podê1
Components: