riessi  /-è-/  ri|e|ssi  [CO]

  1. v.intr. vê sucès, vê o dâ un bon risultât, in câs ancje cuntun averbi che al conferme la positivitâtin otante Cumons lis elezions e vegnin ritardadis, di pôre che cheste liste e riessi e che il numar des adesions al deventi cuasi un plebissît in favôr da la Autonomie trentine (Redazion Patrie dal Friûl, Autonomie e partîts); par riessi ta la vita, bisugna savêla a contâ (Nelso Tracanelli, Toni Cjapon)
    Var. riessî
    1. ancje cuntun predicatîf, deventâ alc o cdn. intune maniere che in gjenar si pues considerâ un sucèsno ai podût riessi ne avocat, ne pitôr, ne gjenerâl (Giovanni Gortani, Trê Rafaei in jerbe)
    2. vê un esit, un risultât o deventâ alc o cdn. ancje in maniere neutre o negative, specificade di un averbi o di un predicatîfi bai, tai dîs dopo de prime spacade, a jerin riessûts simpri plui flapots (Gianni Gregoricchio, Îr e doman)
  2. v.intr. cu la prep. "a" e un infinît, vê une capacitât o un risultâtil copari cence fadie al riessè a convinci Jacum di lâ subit a Udin in Ospedâl (Angelo Covazzi, La depression)
    Sin. rivâ , rivâ adore