riessi
/-è-/
ri|e|ssi
[CO]
-
v.intr.
vê sucès, vê o dâ un bon risultât, in câs ancje cuntun averbi che al conferme la positivitât:
in otante Cumons lis elezions e vegnin ritardadis, di pôre che cheste liste e riessi e che il numar des adesions al deventi cuasi un plebissît in favôr da la Autonomie trentine (Redazion Patrie dal Friûl, Autonomie e partîts);
par riessi ta la vita, bisugna savêla a contâ (Nelso Tracanelli, Toni Cjapon)
Var. riessî
-
ancje cuntun predicatîf, deventâ alc o cdn. intune maniere che in gjenar si pues considerâ un sucès:
no ai podût riessi ne avocat, ne pitôr, ne gjenerâl (Giovanni Gortani, Trê Rafaei in jerbe)
-
vê un esit, un risultât o deventâ alc o cdn. ancje in maniere neutre o negative, specificade di un averbi o di un predicatîf:
i bai, tai dîs dopo de prime spacade, a jerin riessûts simpri plui flapots (Gianni Gregoricchio, Îr e doman)
-
v.intr.
cu la prep. "a" e un infinît, vê une capacitât o un risultât:
il copari cence fadie al riessè a convinci Jacum di lâ subit a Udin in Ospedâl (Angelo Covazzi, La depression)
Sin. rivâ
, rivâ adore
