resurezion  /-òn/  re|su|re|zi|on  [AF]

  1. s.f. il resurî, il tornâ ae vite dopo la muarta la fin dal mont uchì al comparirà un dai cuatri anzui cu la tromba e al clamarà i muarts a la resurezion. Cussì a dîs la lienda! (Stiefin Morat, Donald dal Tiliment)
    Sin. resuride
    Var. risurezion , resurizion , risurizion
    1. rapresentazion artistiche o senografiche dal episodi sacri di Crist che al torne vîf dopo de passion e de muartte part alte dal portâl maiôr e je rafigurade la Resurezion, un timp contornade di dodis apuestui e de Anunziazion (Bepi Agostinis, Storie de art in Friûl); sul sagrât, i «zûcs» a Nadâl e a Pasche: la Nativitât e la Resurezion (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
  2. s.f. (fig.) il tornâ a cjapâ vivôr, fuarce, podê e v.i.resurezions e tramonts di diviers oms politics che a àn caraterizât i ultins dîs agns de politiche regjonâl (Simone Bressan, Il panorame in Regjon dopo des votazions)
    Sin. ricostituzion , rinassite , rinovament , riprese , resuride
Polirematichis e espressions idiomatichis