punizion  /-òn/  pu|ni|zi|on  [CO]

  1. s.f. cundizion o azion imponude a cdn. par fâi paiâ une colpedi un pôc di timp incà ogni sere lu mandavin fûr [a fâ la vuardie] dôs trê voltis par gnot. Jerie forsit une punizion? Lui nol saveve di vê fat nuie di mâl... (Pieri Menis, Zilugne)
    Sin. cjastì
    Cfr. pene
  2. s.f. [CO, TS] sport tal balon, oportunitât dade ae scuadre che e à patît un fal di tirâ o passâ la bale cence che i aversaris a puedin intervignî, stant che prime che la bale e sedi tocjade a àn di stâ a une cierte distanceThauvin al bat une punizion che ur fâs vignî i sgrisui ai parons di cjase, stant che e va fûr di pôc parsore de travierse (Marc Stolf, Juventus - Udinese 0-1)