puçâ  pu|çâ  [AF]

  1. v.intr. fâ un odôr tristfarine viere che e puçave di musar (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve); al jere sudât, e, cun rispiet fevelant, al puçave, puaret (Pieri Menis, Lis leiendis di Buie)
    Var. spuçâ
  2. v.intr. (fig.) dâ une cierte impression negativechel rispiet che al puçave di fals e di sorade, di lontanon (Roberto Ongaro, Il muc); chel zentilom al puçave di massonarie (Pieri Somede dai Marcs, Un cuatri in italian)
    Sin. nasâ , nulî
  3. v.intr. (fig.) fâ nassi dubis, suspietsfinî simpri par vuadagnâi parsore. Parfin in afârs che nissun si impaçave, che a puçavin (Alan Brusini, Par stradis lungjis)
  4. v.intr. (fam., fig.) risultâ disgrât, dâ fastidii puçave di fâ dut fûr che stâ sentât a fevelâ saldo di mangjative (Alan Brusini, I universitaris); a lui no i puçave il lavôr. Al diseve simpri che al jere nassût cui cai tes mans (Maria Forte, "Nossent")
    Sin. infastidî , secjâ , stufâ
  5. v.intr. fâ un odôr ancje no tristchei piarçui a jerin tant biei tes casselis e la int a lavin intorjur, che a puçavin di bon odôr par dut il marcjât (Meni Ucel, Piarçui)
    Sin. nasâ , nulî
Polirematichis e espressions idiomatichis Proverbis:
  • cui che al mangje ai i puce il flât
  • cui che al puce al sminuce, cui che al nase al travase
  • il pes al scomence a puçâ tal cjâf
  • la mierde che e monte in scagn o che e puce o che e fâs dam
  • la mierde che e salte in scagn o che e puce o che e fâs dam
  • la trope umiltât e puce di supierbie
  • masse cortesanie e puce di ingjan
  • mierde montade in scagn o che a puce o che a fâs dam
  • plui si messede e plui e puce
  • se nol puce di Vierte, di Atom nol nase bon