preziôs  pre|zi|ôs  [AF]

  1. adi. che al à un grant valôr economicune monede antighe, sierade tun cercli di aur blanc, semenât di pierutis preziosis (Pieri Menis, Chei di Muraie); cui puarte vie, cui scuint / ducj i efiets preziôs di aur e di arint (Pieri Çorut, Pes gnocis Fabris-Bearç)
    Sin. nobil , preseôs , cjâr
    1. che al à un grant valôr in gjenerâl, ancje sot di un aspiet che nol sedi economicla vite e je masse preziose, masse sacre par che si puedi lassâ cori e siarâ un voli [suntun incident mortâl] (Riedo Pup, Un om indaûr)
  2. adi. fat une vore ben, cun cure, precisionune fisse e preziose tramadure policrome (Bepi Agostinis, Storie de art in Friûl)
    Sin. fin1 , preseôs
  3. adi., s.m. (fam.) che, cui che si ten in bon, che si fâs desiderâin prin, jê, si mostrà preziose. Lu faseve vignî sù di Lauçane a di chê ore precise; lu faseve spietâ intal puest precîs che jê e veve stabilît e dopo, magari, nancje no si presentave (Gianni Gregoricchio, Trê feminis)
    1. ancje di ande, espression e v.i., che e mostre supierbie, presunziondi fantate, nancje di dîlu, la Fiorine e passave come a mil miis lontane di ducj, cun chel cidin preziôs che al faseve murî ogni peraule (Maria Forte, La tiere di Lansing)
Proverbis:
  • il timp al è preziôs