presonîr  pre|so|nîr  [AF]

  1. s.m. cui che al è in preson o intune altre cundizion di detenzion e di sprivazion de libertât imponude cu la fuarce di une autoritât[i venezians] a taiarin il cjâf a trente presonîrs furlans e parfin a vincj feminis cjapadis, che mai no si veve sintude une tâl cuintri dai presonîrs (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve); tes galeris di Palme i presonîrs a vignivin interogâts e percuisîts (Carli Pup, La seconde Irlande)
    Var. prisonîr , presonêr , prisonêr
    Cfr. galiot , condanât , detignût
    1. cundizion di cui che al è sprivât de libertât di une autoritâtTalico nol jere tornât di prisonîr, muart sigûr di fam in Austrie (Pieri Menis, Chei di Muraie)
  2. s.m. (fig.) cui che i mancje libertât o une part de sô libertât o che nol pues sodisfâ ciertis bisugnis o aspirazions o che nol rive a gjavâsi di une situazion, ancje cence une imposizion sfuarçade di une autoritâta vevin scuviarzût che ur tocjave par destin di restâ presonîrs di cheste esitance (Gianni Gregoricchio, Îr e doman); al jere presonîr dal so amôr malapaiât e tal ricuart di jê (Alan Brusini, La ultime partence)