piruçâr
pi|ru|çâr
[CO, TS]
-
s.m.
bot.com.
arbul che al fâs i piruçs, lat. sient. Pyrus communis:
al veve cjolt un libri e sal stave leìnt sot un piruçâr, tun cjanton di chel curtîl, smenteât di dut (Pieri Menis, Sul agâr)
Var. perâr
, perarie
, peruçâr
-
marang.
len di chel arbul:
i doi cussins, cu la prima letera dal cognon, jarin butâts parsora da la cassa di noglâr, cu li ocjutis di pirussâr (Ranieri Mario Cossâr, Gnossis gurissanis)
-
s.f.
bot.com.
in variantis che a doprin lis formis perâr o perarie par Pyrus communis, arbossit spinôs cun rosutis blancjis, de famee des Rosaciis, lat. sient. Crataegus monogyna
Sin. barac blanc
, spin blanc
, pirutâr
, pamut
Cfr. pan poç
, pirute
, piruç
, piruç de bolp
, piruçut
Proverbis:
- il piruç nol cole mai lontan dal piruçâr