perifarie  /-ìe/  pe|ri|fa|ri|e  [AF]

  1. s.f. zone esterne di un spazi o teritoriimplantâ un sisteme che nol sedi perifarie, provincie o frontiere di un stât centrât di cualchi altre bande ma sogjet fuart e autonom (Sandri Carrozzo, Rotgaut e la politiche furlane langobarde); seont la teorie tradizionâl, il Stât al prodûs une "omologazion" des "perifariis" al "centri" di mût che la identitât "periferiche" e va al mancul cul timp (Sergio Cecotti, Il risultât eletorâl dai partîts di identitât teritoriâl - A case study: Scottish National Party)
    1. (par anton.) complès dai borcs esternis di une citâtpôcs minûts di spiete e al rivà ancje chel altri pullman, chel che di Porta Pila al va fint te profonde perifarie Sud (Marc Stolf, Al è simpri cualchidun che al è "plui mancul" di te); al pensà a chê vecje cjase bandonade di agns, in perifarie, contornade aromai di sterps e di baraçs (Fabian Ros, Un piçul particolâr)
  2. s.f. [BF] part plui esterne ancje di un ogjet, di un aparât, di un orghin, di un organisim e v.i.
  3. s.f. [BF] (fig.) ce che al è secondari a pet di ce che al è centrâl o principâl
    Sin. contor , curnîs , suaze