Dizionari de Lenghe Furlane

pardabon  /-òn/  par|da|bon  [FO]

1. av. inte veretât, inte realtât:  «il famôs Teatri, che tancj a ‘nt businarin cence vêlu viodût», come che al dîs Marchet, al esistè pardabon, e almancul un a ‘nd à cjacarât vintlu viodût benon (Mario Turello, Il brevet); dopo di chê volte, si è convint che lis striis a jerin pardabon (Popolâr - Istitût di Ricercje Achil Telin, Il bal des striis - Friûl di Mieç)
   Sin. dabon , dassen , pardavêr , par vêr , pardassen
2. av. cun scletece e serietât:  al de une cjalade sot coç, par viodi se propit al diseve pardabon (Catarine Percude, Lis âfs); nissun dai partîts plui grues nol è pardabon autonomist (Josef Marchet, Dongje e lontan)
   Sin. dabon , dassen , pardavêr , par vêr , pardassen
3. av. cul significât di rinfuarciment o cun valôr enfatic:  in face o vevi chê fantate cu la musute ovâl, che e veve fevelât prin. Pardabon mi pareve di vêle za viodude (Agnul di Spere, Un de maiorance); "Alore, sino rivâts pardabon al marideç?" (Maria Forte, La cotule di none Betilde)
   Sin. dabon , dassen , pardavêr , par vêr , propit , pardassen