lavatîf
la|va|tîf
[CO, TS]
-
s.m.
med.
cure che si fâs introdusint licuits par vie anâl e licuit che si introdûs par vie anâl:
cul fâti un lavatîf / cul scliçot di saûl / ti vuarirai lu cûl / par un bon pieç (Florendo Mariuzza, Contrast tra Carnevâl e Cuaresime malade);
lavatîfs, salàs, rimiedis / devin jessi a bataion (Toni Broili, Academie des massariis)
Sin. scliçot
, clisteri
, serviziâl
, scliç
, sotratîf
-
s.m.
[BF, FÛ]
imbroi, in particolâr acuist li che si compre alc che al vâl une vore mancul dal presit:
mi ha mitût un lavatîf cun chei cjavai (Giulio Andrea Pirona, Novo vocabolario friulano)
Sin. bolade
, fotude
, imbroi
, impirade
, inculade
, ingjan
, menade
, stoc1
, taconade
, rangjade
, freolade
, imbolognade
, imbrucjade
, comedonade
, gabade
, freade
-
s.m.
[BF, FÛ]
cui che al stufe:
al è un vêr lavatîf chel vuestri amì (Giulio Andrea Pirona, Novo vocabolario friulano)
-
adi., s.m.
(fig.)
che, cui che nol à voie di fâ, di lavorâ, di impegnâsi:
i piês [alpins] a jerin chei dai mûi che ju clamavin la «aviazion». Volontaris cui mûi par fâ i lavatîfs, sporcs lorts plui dai cogos, une peraule e vot blestemis (Alan Brusini, I universitaris)
Sin. flacjon
, pelandron
, poltron
, sflacjon
, pucefadie
, smucefadie