inmufî
in|mu|fî
[CO]
-
v.intr.
jessi intacât de mufe
Sin. inmufâ
, inmufâsi
, inmufîsi
, fâ la mufe
, mufî
, mufîsi
-
v.intr.
(fig.)
jessi intune cundizion statiche, passive, di inutilitât, di imobilitât e v.i.:
tancj altris che a vevin pierdût la libertât e a jerin a inmufî tes presons fassistis (Roberto Ongaro, Il muc);
privâsi di dut il superfluo che inmufìs tai cassons, pes sofitis, nei granârs, e tai cjantons (Toni Broili, I trucs furlans 1847)
Sin. inmufâ
, inmufâsi
, inmufîsi
, fâ la mufe
, mufî
, mufîsi
-
v.tr.
[BF]
fâ vignî la mufe
-
(fig.)
fâ stâ intune cundizion statiche, passive, di inutilitât, di imobilitât e v.i.:
al risintive, in sumis, de grande sereade che i veve dât sô mari che, cu la sô autoritât, i veve inmufide la fantasie (Roberto Ongaro, Cretevierte)