indulà  in|du|là  [FO]

  1. av. viôt dulà no si sa ni cuant che il repert al sedi stât brincât, ni cui che lu ves olmât, ni indulà (Lucio Perès, Une lance longobarde cjatade a Baracêt); un pôc di clâr al resisteve su lis stradis bessolis che a menavin cuissà indulà (Maria Forte, Sul cjar di Pauli Gurin); Indulà vâstu cussì imburide? (Catarine Percude, La plui biele)
    Var. andulà
Polirematichis e espressions idiomatichis