indolence  /-èn-/  in|do|len|ce  [CO]

  1. s.f. il no vê voie di fâ, di lavorâ, di impegnâsila viste dal om sentât cun indolence, e massime chel plantâi i voi intor, i de a colp un sens di fastidi (Gianni Gregoricchio, Trê feminis)
    Sin. dalosetât , malevoie , pegrece , sflacje , voie di fâ nuie