incuinâ  in|cui|nâ  [CO]

  1. v.tr. (ancje ass.) vuastâ aghe, aiar, tiere o l'ambient in gjenerâl cun sostancis o agjents che a fasin dam ae salût dai organisims"Isal progrès incuinâ lis aghis? Isal progrès incuinâ l’aiar? Isal progrès inmalâsi di tumôr?" (Checo Tam, Ecstasy); [il petroli] al è pôc, al coste tant, e al incuine un grum (Bepi Zefon, Il Soreli e i siei Bintars)
    Sin. contaminâ
    Cfr. sporcjâ , intosseâ , invelenâ
  2. v.tr. (fig.) fâ che alc, ancje imateriâl, si puedi calcolâ sporc, ruvinât, intosseâtcondividi bausiis al incuine il web e al ruvine la reputazion di cui che lu fâs (Matteo Baldan, Ducj i segrets par gjoldisi une vite simpri in conession)