incragnît  in|cra|gnît  [CO]

  1. p.pass., adi. viôt incragnî , viôt incragnîsi la aghe e jere torgule e a lamacs parsore vie, e la sbrume di tancj savons, penze e incragnide ator ator sot lis lastris di piere (Maria Forte, La aghe dal Ariul)
  2. adi. plen di cragne, di sporcil segretari al veve tirât fûr, dute incragnide di polvar, la cartele dulà che e jere incolade la formule sacramentâl cui articui di leç (Pieri Somede dai Marcs, La ultime firme de mê podestarie); une grampe di paie incragnide e furmiade di besteutis (Ivano Urli, Storie di Vera)
    Sin. sporcjât , contosît , cragn , poçolât , cragnôs , contôs , sporc
  3. adi. (fig.) ustinât o fer in robis o situazions meschinis, tristis, negativisla lote pe autonomie e pal federalisim e je une lote dure cuintri sistems di podê incragnîts (Luche Nazzi, Une firme pe samblee dal Friûl)
  4. adi. (fig.) fer o stratignût intune cundizion meschine o negativeal jere stuf di vivi incragnît e cence un pêl di coragjo (Carlo Sgorlon, Prime di sere)