inçocâ
in|ço|câ
[BF]
-
v.tr.
agr.
incalmâ tal çoc, tal pît de plante:
si nete li raviessis, la lôr menade principâl si inçoche a doi voi sore tiare (Giuseppe Ferdinando del Torre, Il contadinel. Lunari par l'an 1861)
-
v.tr.
tacâ une cjampane tal çoc
-
v.tr.
fâ deventâ o fâ someâ stupit
Sin. instupidî
, imbambinî
, imbarlumî
