gjenitôr
gje|ni|tôr
[FO]
-
s.m.
pari o mari:
un fantat che ogni gjenitôr al sarès stât orgoiôs di vê metût al mont (Franca Mainardis, Aiar di cjase);
doi gjenitôrs a vevin une biele fie di maridâ e al va un fantat a fâ l'amôr (Andreina Nicoloso Ciceri, I stupits - Racconti popolari friulani I);
di cuant che o soi nassude, i miei gjenitôrs mi son simpri stâts dongje e mi àn insegnât tantis robis (AAVV, Sul florî)
Sin. pari ipon.
, mari ipon.
Proverbis:
- i gjenitôrs a àn il dovê di mantignî i fis fin che a àn sessante agns finîts; e po passâur il tabac
- i gjenitôrs no vuelin viodi mai i difiets de lôr prole