fruçonâ fru|ço|nâ [CO]
-
v.tr.
(ancje fig.)
rompi in plui tocuts:
"Ma cemût fasêso a disfredâ chê mignestre? E devi scotâ dal diaul." "Noaltris fruçonìn dentri un bocon di pan. Cussì po! A la buine di Diu" (Luigi Gortani, Sant Martin);
fruçonâ la unitât dal Friûl (Luche Nazzi, "La aga no ni divît")
Sin. fruçâ , frucignâ , sfruçonâ , fruçugnâ
