fondac  /-àc/  fon|dac  [CO]

  1. s.m. materie che e jere in sospension tun licuit e che si poie tal fonts di un contignidôrSunte e veve vude simpri la fissazion di savê indevant l'avignî, tes pleis de man çampe e fin tai fondacs dal cafè (Mario De Apollonia, Il timp par ledrôs); e slusirà la aghe de roie fasint spieli al seren; / si spueiarà la anime nestre dai fondacs, dal velen (Ercole Carletti, Andante vibrato)
    Sin. sfondacj , sfondac
    Cfr. dipuesit , morcje