flagjelâ
fla|gje|lâ
[CO]
-
v.tr.
dâ jù cuntun flagjel, cuntune scorie fate di plui cenglis:
dopo che al fo batût, e flagjelât / sù in crôs lu àn fat murî cun grant dolôr, / e dut par nestri amôr l'à sapuartât (Florendo Mariuzza, Confession di une cjitine)
Var. fragjelâ
Cfr. scoreâ
-
v.tr.
(fig.)
bati o causâ dams o soference in grande cuantitât:
il burlaç plui neri e plui spaventôs di ducj chei che a àn flagjelade cheste tiare (Josef Marchet, Siarâ i voi par no viodi)
Cfr. bati
, tormentâ
, marturizâ
