faturâ  fa|tu|râ  [CO]

  1. v.intr. fâ fadie, fâ un sfuarç par otignî un risultâtal veve faturât e sudât par vuadagnâsi il pan (Franca Mainardis, Il sium di Lissandri)
    Sin. fadiâ , sfadiâ
    1. fâ alc a stentis o cun resistencee jere une sensazion lizere, che e faturave a poiâsi ta cualchi membri dal cuarp (Stiefin Morat, Adalt abàs)
  2. v.tr. [CO, TS] reson. meti une vôs di reson di paiament e une sume di paiâ intune fature comerciâl
    1. (ass.) fâ e mandâ une fature comerciâl
    2. rivâ a un totâl di jentradis economichis di une cierte cuantitât pai servizis fats o pai bens vendûts“Latterie Friulane” e fature un milion e mieç di euros (Walter Tomada, Inovazion, internazionalizazion e identitât par vinci tal mont)