fâ fortune    [CO]

  1. loc.v. vê bon sucès economic e deventâ siôral jere impussibil vêle vinçude cul Nino; chel li al rivave dulà che al voleve, e dal sigûr al varès fat fortune (Carlo Sgorlon, Prime di sere); a erin zûts pal mont sio fîs, a vevin fat fortuna, a i mandavin bêçs (Novella Cantarutti, Il stagnin)
Components: Proverbis:
  • cui che al cjale la lune, nol fâs fortune