divinitât  di|vi|ni|tât  [AF]

  1. s.f. entitât sorenaturâl, superiôr e imortâlil sît di Olimpie al fo abitât fintremai dal tierç mileni e lis divinitâts che a forin onoradis a forin in sucession Uran e Gjee, Chronos e Ree e par ultins Zeus e Ere (Adrian Cescje, Viaç aes origjins dal Logos)
    Sin. deitât , diu
  2. s.f. essence, nature divinecrodi a la divinitât di Crist (Francesc Placerean, Il popul furlan al à ancjemò nostalgjie des robis bielis e santis)