disconsacrâ
dis|con|sa|crâ
[CO]
-
v.tr.
gjavâ in maniere formâl la funzion sacre di un edifici:
la glesie e je stade disconsacrade e e je deventade un magazen agricul, dividût par traviers di un mûr (Aministrazion Publiche, Aquilee - Museu Paleocristian Nazionâl)
Sin. dissacrâ
Var. disconsagrâ
-
v.tr.
ofindi un lûc sacri o considerât sacri, fâ pierdi la purece de sacralitât o di alc che al è considerât sacri:
o disarai a pre Scjefin che, prin di tacâ, al moli un sclip di benedizion a cheste glesie, che o ai pôre che chei di vuê a buinore la vebin disconsacrade, cu lis lôr pantuminis (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini)
Sin. dissacrâ