decent  /-ènt/  de|cent  [CO]

  1. adi. che al rispiete il pudôr e lis convenzions morâlsun decent e costumât compuartament devi distingui il soldât dapardut, e specialmentri su la strada (Antoni Brumat, Compendi di ducj i contegnos pal soldât comun tant in guarnigjon, come in cjamp devant il nemì, cul zurament e i articui di vuera)
    Sin. decorôs
  2. adi. di cualitât suficiente o a pene suficiente o in cundizions che si puedin acetâ, che a puedin parê bonl'arcipredi, insiemi cul comitât [pe sagre], a vevin comprât doi cuintâi di luianie e doi di cueste a Rivignan. Robe decente, mo (Antoni Beline, Pre Pitin); il nastri [de regjistrazion] al jere ancjemò in cundizions decentis. Decentis, ma nuie di plui. Cumò a son passâts altris dîs agns e no olsi pensâ ce che si pues scoltâ (Max Mauro, Un Friûl difarent: i 90 mhz di Onde Furlane)
    Sin. acetabil , di sest
    Cfr. cristian