cuincîr
cuin|cîr
[CO, TS]
-
s.m.
gastr.
gras, vueli o salse che a coventin par dâ sostance e savôr cusinant o a crût:
in chê volte ducj nudrive une besteute par vê cuincîr e companadi dute la anade (Osiride Secco dai Juris, Lis antighis sagris di Tarcint)
Sin. cuince
-
s.m.
gastr.
scuete fermentade, cun zontâts pane, pevar e in câs chimel, doprade tant che salse su la polente rustide o sul pan
Sin. scuete frante
-
s.m.
[FÛ]
maniere di fâ stâ i cjavei:
cuatri flocs ben mitûts, cuincîrs e zoiis / sein dute la lescje dai morôs (Antoni Dragon, Ma Vô volês cu cheste)
Cfr. petenadure
, plee
Proverbis:
- al vûl mistîr a fâ cuincîr
- la fam e je un bon cuincîr