cuargnolâr
cuar|gno|lâr
[CO, TS]
-
s.m.
bot.com.
arbossit de famee des Cornaciis, cun len une vore dûr, lat. sient. Cornus mas:
cisis di çamars e di cuargnolârs (Renzo Balzan, Il dispitic de mascare di len)
Sin. cuargnâl
-
marang.
len di chê plante, doprât par fâ bastons, manis, dincj di ristiel, sanis e v.i.:
Toni Montel cul bastonut di cuargnolâr (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini)
-
s.m.
(pop.)
sorenon di chei di Cesclans
Sin. barufant
, carobul
, cesclanês
-
sorenon di chei di Biliris:
e entrave in chê, cu la tirine de mignestre, Vigje la tetone, vignude dai cuargnolârs di Biliris (Arturo Feruglio, A torzeon pal Friûl)
Sin. bilirin
, bilirot