cracul1  /crà-/  cra|cul  [CO]

  1. adi., s.m. che, cui che al è avonde bas e gruespo cu la pueme in gringule, / bionde, grassute e cracule / dâi dentri a timp di musiche / a un bocâl di nostran (Ercole Carletti, La ultime sagre); o jeri sui nûf agn: un craculut che mi pareve alt, su la taule, parfin il taulîr de polente (Maria Forte, I narançs)
    Sin. cracagnot , trepul , tracagnot