confinant  /-ànt/  con|fi|nant  [AF]

  1. adi., s.m. che, cui che al è a stâ dongje o che al à une proprietât tacade di chê di cdn. altrii veve fat vendi ai confinants une part di cjase, la miôr, par podê paiâsi dal debit che al veve (Pieri Somede dai Marcs, Caritât)
    Sin. vicinant , vicin
  2. adi. che al confine, che al à un confin uficiâl, une frontiere in comuna forin timps turbits e tribulâts pai nestri paîs e pai stâts confinants de Italie e de Gjermanie (Josef Marchet, Cuintristorie dal Friûl dal 1866 fint in dì di vuê)
    1. che, cui che al vîf intun stât o intun teritori tacât di un altriche la Regjon e rivàs a ripiâsi i siei rapuarts storics, culturâi e economics cui popui confinants de Slovenie e de Carintie (Antoni Beline, Provis di federalisim)