coionade  /-nà-/  co|io|na|de  [CO]

  1. s.f. (pop., volg., ancje fig.) azion di cjoli vie, di ridi fûrfamosis a jerin lis sôs coionadis [dal maçarot], che tra l’altri a sameavin come chês dal orcul che, par ultin, a finivin vuicant cundune ridade (Istitût di Ricercje Achil Telin, Tiaris di Tisane e di Puart)
    Sin. coioneç
    Cfr. coionel
    1. (fig.) robe che no vâl nuie, che e je fate dome par imbroiâal è dibant che si tegnin in bon di vê creade chê famose autonomie normâl: chel nol è un risultât, e je une coionade e nuie altri (Josef Marchet, Fieste finide)
  2. s.f. (pop., volg.) robe dite o fate cence inteligjence, cence sintiment, cence efiets positîfse alora lassa piardi chistis nainis, chistis coionadis (Stiefin Morat, Donald dal Tiliment)
    Sin. coionarie2
    Cfr. stupidagjine , stupiditât , stupiderie , vacjade , boiade