cjadenaç  /-àç/  cja|de|naç  [CO]

  1. s.m. cjadene li che si picje la cjalderie, o un altri recipient par cusinâ, par che e stedi sul fûc dal fogolâr:  la none e picjà sul cjadenaç la stagnade grande che par un pôc si niçulà parsore de flame cisicant (Pieri Menis, Il pignarûl); sul tor de glesie al tache il scraçolon / a strepetâ. / I fruts cul cjadenaç van dut il dì / corint, fin che al devente come gnûf (Enrico Fruch, Viners sant)
    Cfr. cjadene
  2. s.m. (ancje fig.) stangje par sierâ une puarte:  Moràs si jere sierât dentri cun tant di cjadenaç (Alan Brusini, Amîs come prime); cuant che la mê puare Tunine e je entrade in cjase Macorate, o ai tirât el cjadenaç su dutis lis pelandis, dutis!… L'onôr de famee prime di dut!… (Arturo Feruglio, I stivâi di Zuan Batiste)
    Sin. clostri
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl