cjadenaç
/-àç/
cja|de|naç
[CO]
-
s.m.
cjadene li che si picje la cjalderie, o un altri recipient par cusinâ, par che e stedi sul fûc dal fogolâr:
la none e picjà sul cjadenaç la stagnade grande che par un pôc si niçulà parsore de flame cisicant (Pieri Menis, Il pignarûl);
sul tor de glesie al tache il scraçolon / a strepetâ. / I fruts cul cjadenaç van dut il dì / corint, fin che al devente come gnûf (Enrico Fruch, Viners sant)
Cfr. cjadene
-
s.m.
(ancje fig.)
stangje par sierâ une puarte:
Moràs si jere sierât dentri cun tant di cjadenaç (Alan Brusini, Amîs come prime);
cuant che la mê puare Tunine e je entrade in cjase Macorate, o ai tirât el cjadenaç su dutis lis pelandis, dutis!… L'onôr de famee prime di dut!… (Arturo Feruglio, I stivâi di Zuan Batiste)
Sin. clostri