cele  /cè-/  ce|le  [AF]

  1. s.f. stanziute indulà che a duarmin o si ritirin fraris o muiniisfra Bernart nol tornà plui te capele, ma al restà sierât te sô cele, inzenoglât da pîts dal Crist che al jere picjât dongje il so jet (Zuan Lurinçon, La Madalene)
  2. s.f. stanzie dulà che si sierin i presonîrs tes presonsal durmive intune cele cun altris cinc, al mangjave intun refetori cun centenârs di condanâts (Carlo Sgorlon, Prime di sere)
  3. s.f. ognidune des nicjis esagonâls di un bôç di âfs, di un jespâr e sim.
    Cfr. celet , pietin , bôç
  4. s.f. part dal cjampanili dulà che a son lis cjampanisrifletôrs potents, no si sa dulà scuindûts, a fasin lusî la spice di ram dal cjampanili e i cuatri grancj evangjeliscj di piere blancje che a parin metûts ator de cele par custodî lis cjampanis (Pieri Somede dai Marcs, L'ultin cordo)
    Sin. ferâl
  5. s.f. [TS] tecn., inform. element che al forme une unitât autonome intun sisteme articolât, intune batarie e v.i.la conversion energjetiche intune cele [fotovoltaiche] e compuarte une produzion di entropie causade dai fotons (Lorenzo Marcolini, Lis celis organichis nanostruturadis)
    Sin. celule