buchere  /-chè-/  bu|che|re  [CO]

  1. s.f. buse, viertidure, passaç stret o spazi ingjavât avonde piçulcontinue il frêt e crôt di sentî buere / almanco e sofle par une buchere (Pieri Çorut, cit. in Il Strolic furlan pal 1926); [frutatis e frutats] van vie plancut plancut / a saborâ, a cirî / inte buchere il gri (Giuseppe Dondo, Le gnot di Sant Zuan Batiste)
    Sin. buse , bûs , buchete
    Var. bochere