brudie
/-ù-/
bru|di|e
[BF]
-
s.f.
brût trist o sostance licuide cun tante aghe:
"[…] il rimiedi al è une vore sempliç: vincj grams di camamile in fusion tune scugjele di aghe di bol, trê voltis in dì, par dôs setemanis […]" "Eh, dotôr, un zûc di odulis fâi gloti a chel madrac di omp dute che brudie!" (Osiride Secco dai Juris, Lis camamilis di Caruline Pitiche)
Sin. brodegot
, sbrudiot
, sbrudie
, sbrodac
, brudieç
, brodacj
, brudiot
-
s.f.
robe licuide o semilicuide sporcje, brute, stomeose
Sin. brodegot
, sbrudiot
, sbrudie
, pacjuc
, sbrodac
, brodacj
, brudiot