bocete
/-cè-/
bo|ce|te
[CO]
-
s.f.
piçul contignidôr di veri o di plastiche, in gjenar par licuits:
"Se no i disevi nuie, jê mi sberlave parcè che a 'nd ai doprade masse [di benzine par netâ]" (alçant la bocete par mostrâ che e à dit la veretât) (Bruno Paolo Pellarini, Comari 'Sese);
costôs profums sperimentâts su lis puaris bestiis, chei a 70 mil francs […] a la bocete (Checo Tam, Line)
Sin. boçute
-
s.f.
[CO, TS]
metrol.
misure di licuit di mieze boce, tor dai 0,3 litris, recipient di chê misure e cuantitât di licut tignude in chel recipient:
cuatri bueriis e la bocete [di vin] daûr dal fûc, e che difûr al svinti (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
Sin. mieze boce
, bocin
, mezin
, mezut
Cfr. bocâl