bocin  /-ìn/  bo|cin  [CO]

  1. s.m. piçul contignidôr par licuitsil bocin da la aghe sante jenfri il Crist e la cjandele de Cereole (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve); "Ai miei timps [i miedis] e scrivevin une ricete e cun chê ti guarivin ducj i malans…" "Vere! Cumò invessit ti ordenin scjatulis, bocins e boçons e i malâts e muerin nistès come prim" (Bruno Paolo Pellarini, L'anel striât)