bisbetic
/-è-/
bis|be|tic
[BF]
-
adi., s.m.
che, cui che al à un brut caratar, che nol trate chei altris cun biele maniere:
"Che a no stedin a badâi. Jo lu capìs siôr Tite: je la contentece che lu fâs bisbetic" (Bruno Paolo Pellarini, Amôr in canoniche)
Sin. rebec
, rebechît
, ruspi
, ruspiôs
, rusgnac
-
adi.
che al mostre brut caratar, brute maniere
-
adi.
(fig.)
ancje di alc di inanimât, che al da fastidi:
motôrs e motorins, in ogni cjanton. Il lôr rumôr bisbetic al bat cuintri lis cjasis come clapadadis (Alan Brusini, Amîs come prime)